Cupa este, de fiecare dată, competiția surprizelor
Ne-am dorit să păstrăm Cupa la Buzău, însă, din păcate, nu am reușit să o câștigăm pentru al doilea an consecutiv.
Am pierdut semifinala la limită, dar am reușit să încheiem competiția pe podium și să cucerim medalia de bronz.
Chiar dacă am ratat acest obiectiv, privim înainte și rămânem concentrați pe ceea ce urmează.
Ne vom mobiliza și focusa pentru celelalte două obiective importante ale sezonului:
– Cupa Regelui, din luna septembrie
-Campionatul Național de Oină, unde pornim cu prima șansă la câștigarea titlului, după ce am încheiat sezonul regulat pe primul loc și intrăm în play-off din postura de lider.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au susținut! Vom reveni mai puternici!





